Manifest anti-rasist

PLANUL UEFA ÎN 10 PUNCTE REFERITOR LA RASISM CUPRINDE

1.Emiterea unei declarații prin care să se afirme că rasismul și orice tip de disciminare nu vor fi tolerate și prin care să se explice clar acțiunile ce vor fi întreprinse împotriva celor implicați în scandaluri rasiste;

2.Difuzarea de anunțuri prin intermediul sistemului de sonorizare prin care să se condamne scandările rasiste în timpul meciurilor;

3.Informarea posesorilor de bilete și abonamente că este de evitat să participe la acțiuni care implică rasismul;

4.Derularea de acțiuni privind prevenirea vânzării de literatură rasistă în interiorul și în jurul stadionului;

5.Contactarea altor asociații sau cluburi pentru asigurarea înțelegerii de către aceștia a politicii împotriva rasismului, promovată de asociația sau clubul respectiv;

6.Întreprinderea de acțiuni disciplinare împotriva jucătorilor implicați în acte de rasism;

7.Încurajarea unei strategii comune a agenților de ordineși a poliției în vederea combaterii actelor de rasism;

8.Îndepărtarea urgentă a mesajelor rasiste de tip grafitti de pe stadion;

9.Adoptarea unei politici de oportunități egale pentru toți, în ceea ce privește angajările și furnizorii de servicii;

10.Cooperarea cu toate grupurile și agențiile, cum ar fi sindicatul jucătorilor, suporterii, școlile, organizațiile voluntare, cluburile de tineret, sponsorii, companiile locale, poliția și alte autorități publice în vederea dezvoltării unor programe proactive și a sporiri gradului de conștientizare în ceea ce privește eliminarea actelor de rasism și a discriminării.