Primul meci, primul punct în Superligă!

Primul nostru meci istoric în Superligă a fost unul aventuros, presărat cu incidente și cu defecțiuni ale instalației de iluminat. Dar cel mai important este că am obținut și primul nostru punct în prima ligă.

Első meccs, első pont a Szuperligában!

Primul nostru meci istoric în Superligă a fost unul aventuros, presărat cu incidente și cu defecțiunea instalației de nocturnă. Dar cel mai important este că am obținut și primul nostru punct în prima ligă.

Așa cum era de așteptat, tribunele stadionului municipal din Miercurea Ciuc s-au umplut până la refuz, iar suporterii ciucani au început să bată tobele și să scandeze lozinci cu aproape o oră înainte de startul partidei. Suporterii oaspeților au întârziat să intre în stadion, dar nu a durat mult până să înceapă cu obișnuitele scandări anti-maghiare.
Poate din frustrare au făcut asta, pentru că pentru FK începutul a fost de vis: în minutul 2 am deschis scorul, când șutul de la distanță al lui Dolný a lovit bara, iar Sivis, presat de Szabó Bálint, a deviat greșit în propria poartă: 1–0! VAR-ul a verificat faza, dar nu a fost ofsaid și nu s-a constatat nicio altă neregulă, astfel că s-a consemnat primul gol al FK Csíkszereda în prima ligă.

Pentru ca și un jucător local să figureze printre marcatorii istorici, Bödő Efraim a avut grijă: nici nu trecuseră zece minute când jucătorul crescut la Academia de Fotbal Ținutul Secuiesc a pătruns printre trei fundași bucureșteni, și a șutat imparabil la colțul scurt: 2–0!

Cine ar fi crezut un asemenea început de drum în Superligă, și totuși! Bucuria nu a durat mult, pentru că în minutul 16, Musi, lăsat prea liber, a reluat cu capul din șapte metri, după o centrare precisă de pe dreapta: 2–1. În minutul 32 Anderson l-a pus la încercare pe Aliesei, iar șase minute mai târziu șutul lui Dolný a trecut pe lângă. Când mai erau doar două minute din prima repriză, Gnahore a primit mingea de la Cîrjan, a fentat un fundaș, și a trimis calm, de la aproximativ 18 metri, în colțul stâng: 2–2.

În pauză, am urmărit informațiile venite din afara stadionului, unde suporterii oaspeților, după ce își părăsiseră sectorul, provocau incidente în oraș.

În repriza a doua, ne-am concentrat mai mult pe apărare. În minutul 52, un șut de la distanță a ricoșat din Pap, iar Cîrjan nu a profitat de pe aproape, pentru că Hegedűs a salvat excelent. În minutul 61 instalația de nocturnă s-a defectat, și jocul a fost întrerupt 30 de minute, dar problema s-a rezolvat cu ajutorul generatoarelor, și partida a putut continua.

În minutul 71, șutul de la distanță al lui Abdallah a fost respins de Pap, iar șapte minute mai târziu portarul nostru a respins și șutul lui Gnahore. Pe contraatac, Babati a încercat să-l surprindă pe Aliesei de la centrul terenului, dar fără succes.

Pe final, tot oaspeții au avut ocaziile mai mari, dar Pap a fost la post la foarfeca lui Abdallah și la șutul de la 25 de metri al lui Caragea, pe care l-a deviat în bară. Ultima ocazie i-a aparținut lui Jebari, care, în prelungiri, a tras puțin pe lângă bara stângă de la 22 de metri.

Era deja miezul nopții când fluierul final a consfințit primul punct al FK Csíkszereda în prima ligă. Arbitrul a pus punct unui meci-maraton, cel puțin în ceea ce privește fotbalul, însă evenimentele vor avea probabil urmări.

În etapa a 2-a, pe 21 iulie, elevii lui Ilyés Róbert vor juca în deplasare la Clinceni, împotriva Unirea Slobozia.

FK Csíkszereda–Dinamo București 2–2 (2–2)
Miercurea Ciuc, stadionul municipal, spectatori: 2500

Arbitrii: Vidivan Rareș George, Badea Marius, Filip Alexandru. Al patrulea oficial: Mazilu Florin Ovidiu
Marcatori: Sivis (2. – autogol), Bödő (10.) și Musi (16.), Gnahore (43.)
Cartonașe galbene: Dolný (19.), respectiv Pop (10.), Caragea (90.)
FK Csíkszereda: Pap Eduard – Kelemen Dávid, Hegedűs János, Palmeș Raul – Gál-Andrezly Peter (Bloj Erwin 89.), Végh Bence (Veres Szilárd 68.), Bödő Efraim, Ferenczi János – Anderson Ceara (Jebari Soufiane 60.), Szabó Bálint (Szalay Szabolcs 60.), Dolný Jozef (Babati Benjámin 60.). Antrenor principal: Ilyés Róbert
Dinamo: Aliesei Roșca Alexandru Vasile – Sivis Maxime James, Mărginean Iulius Andrei, Boateng Kennedy Kofi, Opruț Raul Marian – Kyriaku Charalampos (Milanov Georgi Ventsislavov 68.), Gnahore Vhakka Eddy Stelh, Cîrjan Cătălin Ionuț – Armstrong Daniel Charles (Abdallah Hakim Djamel 68.), Pop Alexandru Mihai Constantin (Karamoko Mamadou 59.), Musi Alexandru Marian (Caragea Andrea Iulian 82.). Antrenor principal: Kopic Zeljko

Rédai Attila



Comentarii



Exprimă-ți părerea, postează comentariul tău. Trebuie să te loghezi pentru a comenta.


Înapoi