Nu a fost mare diferență între echipele U17 ale FK Csíkszereda și Politehnica Timișoara, s-a marcat un singur gol, suficient însă pentru ca toate cele trei puncte să rămână acasă duminică.
Nu a fost mare diferență între echipele U17 ale FK Csíkszereda și Politehnica Timișoara, s-a marcat un singur gol, suficient însă pentru ca toate cele trei puncte să rămână acasă duminică.
Contrar așteptărilor bazate pe rezultatele anterioare – oaspeții au sosit la Miercurea Ciuc după trei înfrângeri – formația U17 a Politehnicii Timișoara s-a dovedit a fi un adversar mult mai incomod, iar elevii lui Mitra Szilárd au găsit cu greu cheia pentru a sparge defensiva bănățenilor în confruntarea de duminică dimineață. Până la pauză nu s-a înscris niciun gol, iar mult timp în repriza secundă plasele au rămas intacte. A fost nevoie de intrarea lui Orbán Attila, trimis pe teren în minutul 68, pentru ca egalitatea albă să nu se mențină până la final. În minutul 78 a venit golul victoriei, la care oaspeții nu au mai avut replică.
Cu patru victorii din tot atâtea meciuri, echipa noastră U17 conduce seria de vest a Elitligii, singura cu același parcurs perfect fiind Universitatea Cluj.
Liga Elitelor U17, Seria de Vest, Etapa a 4-a
FK Csíkszereda – Politehnica Timișoara 1–0 (0–0)
Miercurea Ciuc, Sportpark Burus Csaba
Arbitri: Pandelea Mihail, Ionica Alin, Dinu Mădălina. Arbitru de rezervă: Breoi Nicolae (toți din Ploiești)
Marcator: Balázs Attila (78.)
Cartonașe galbene: Prezsmer (90.) / Rîcu (13.)
Cartonaș roșu: Iosif (90+5.)
FK Csíkszereda: Karda Hunor – Bíró Artúr, Miara Dominik, Bencze Lóránd, Máthé Apor, Tatu-Józsa Márk, Török Márk, Szolnoki Máté, Prezsmer Viktor, Cătrinoi Sebastian, Tóth-Pál Milán. Rezerve: Györfi Krisztián, Vass Norbert, Covaciu Roland, Balázs Attila, Ilyés Máté, Bota Darius, Baior Darius. Antrenor: Mitra Szilárd.
Poli: Pureca Radu – Crișanov Denis, Nedescu Eduard P. C., Dudău Adrian, Macovei David, Toma Matei C., Iosif Gabriel A., Willand Robert L., Rîcu Cristan A., Boncza Andrei F., Mazur Lucian. Rezerve: Porav Rareș M., Istvan Fernando V., Basarabă George D., Vîlsan George A., Paștiu Pop Damian, Miron Alexandru Ș. Antrenor: Brindescu Sorin Ovidiu.
R. A.
Foto: Pál Zoltán
