Banca Tehnică | U15 | Fogarasi Zoltán | FK–Bacău FC 2–1

Întorcând rezultatul, echipa noastră U15 a reușit să câștige în meciul de cupă din weekend împotriva celor de la Bacău FC. Antrenorul proncipal Fogarasi Zoltán a evaluat astfel cele petrecute pe teren.

Kispad | U15 | Fogarasi Zoltán | FK–Bákói FC 2–1

Întorcând rezultatul, echipa noastră U15 a reușit să câștige în meciul de cupă din weekend împotriva celor de la Bacău FC. Antrenorul proncipal Fogarasi Zoltán a evaluat astfel cele petrecute pe teren:

După victoria spectaculoasă de săptămâna trecută, atmosfera a fost foarte bună, iar băieții așteptau deja cu nerăbdare să revină pe teren. În etapa a doua a Cupei U15 am primit vizita echipei din Bacău, cu care în meciul de campionat din august am obțetinut de asemenea un rezultat foarte strâns. Am început cu mare intensitate și chiar în primele minute ne-am creat mai multe ocazii, pe care însă nu am reușit să le valorificăm. La scurt timp, complet neașteptat și pe fondul neatenției noastre, adversarii au deschis scorul. Acest lucru ne-a scos din ritm, iar din acel moment am continuat jocul într-o abordare greșită. Posesia cu pase scurte s-a transformat în mingi lungi și inutile, care au avantajat strategia defensivă a adversarului, astfel că până la pauză nu ne-am mai creat ocazii mari.

În repriza a doua ne-am regăsit din nou jocul, am dominat categoric, am reușit de multe ori să desfacem apărarea închisă a adversarilor pe benzi, iar datorită atacurilor noastre combinate ne-am creat mai multe situații promițătoare. Am încercat șuturi de la distanță și acțiuni individuale, care și-au produs efectul, deoarece a venit și egalarea. După aceea, jocul s-a mutat aproape complet în jumătatea celor din Bacău, am exercitat o presiune constantă, iar eforturile noastre au fost răsplătite: în urma unui corner am marcat golul victoriei, încheind astfel etapa a doua a Cupei cu un succes pe deplin meritat.

Mă bucur foarte mult că adversarii, în afară de gol, nu și-au creat alte ocazii, iar singurul lor corner a venit abia în ultimul minut. Echipa a demonstrat din nou că nu se pierde cu firea nici atunci când este condusă, reușind pentru a cincea oară în ultimele șapte meciuri să revină de la scor dezavantajos. Incluzând și meciurile amicale, din vară am disputat deja 27 de partide, astfel că este de înțeles că așteptăm finalul acestui sezon de toamnă foarte solicitant, însă în weekend ne așteaptă încă un meci de cupă în deplasare, pe care dorim să îl gestionăm cu succes.

R. A.

 



Comentarii



Exprimă-ți părerea, postează comentariul tău. Trebuie să te loghezi pentru a comenta.


Înapoi